Drumul spre infinit.

Ganduri peste ganduri in minte mi se amesteca.Atatea neclaritati in legatura cu atatea lucruri, atatea mistere inca nedescoperite pentru mine...Calatoria mea spre cunoasterea lumii este inca la inceput.Ma intreb cateodata oare cat va dura ? Oare cand se va sfarsi ea ? Dar parca un ecou imi spune: Niciodata.Intorc capul, ma uit atenta in stanga si in dreapta..si totusi nu este nimeni..o fi constiinta mea ce-mi spune ca aceasta calatorie va continua la nesfarsit ? Daca este chiar asa..atunci poate stie ea ce stie..Imi continui drumul meu spre aceasta infinitate, imi continui drumul catre cunoasterea de sine si in acelasi timp cunoasterea misterului ce ma inconjoara.Intalnesc piedici multe..mult prea multe pentru a trece intreaga pe langa ele.O lacrima pe obrazul fin se scurge..este o lacrima ce anunta durere, ce anunta nestirea..o lacrima ce vrea sa se elibereze si in acelasi timp sa elibereze pe altcineva...Nu e doar o lacrima pentru durerea mea..e o lacrima ce se varsa pentru durerea a multor alte persoane..o lacrima ce usor pe pamantul rece si dur cade...in locul ei o floare rasarind.Cine va trece pe langa acea micutza floare va simti durerea, va simti poate aceeasi dorinta de eliberare, aceeasi furie fata de rautate.Si totusi drumul meu continuie pe langa aceste neclaritati, pe langa mii de dureri, pe langa nenumeroasele piedici ce mi se pun.
In spatele meu aud niste pasi..sunt niste pasi ce ma urmaresc mereu.Sa indraznesc sa ma uit cine este ? Parca nu as avea acest curaj, dar totusi o fac.Intorc usor capul si cu coada ochiului ma uit cine este.Raman surprinsa si in acelasi timp putin inspaimantata: nu este nimeni, absolut nimeni ce ma urmareste.Mai stau cateva minute si ma tot uit, poate va aparea acel cineva ai carui pasi in urma mea se aud..dar nu..timpul trece si nu este nimeni.Imi continui drumul, sperand ca va aparea luminita de la capatul tunelului.Totusi parca se face si mai intuneric, parca nu exista lumina si ma afund din ce in ce mai mult intr-un mister mai mare.Poate chiar dureaza o infinitate acest drum al cunoasterii..dar in timp ce merg ma afund si in alte mistere, mistere ce par din ce in ce mai grele.Intrebari noi apar, raspunsuri negasite ma incurca in calatorie.
Insa drumul continua,mergand incet pe langa stanci mult prea inalte pentru a le gasi capatul, mergand pe pamantul rece si inghetat de timp, batut de soarta si de parca nu a mai trecut nimeni pe acolo de milioane de ani sau poate ca asa si este.Nicio lumina, doar bezna infinita..tot merg, ma impiedit de pietre pustii...aud cum de undeva curge apa.Ce-o insemna acest lucru ? Ma apropii oare de o apa ? Ma apropii oare de capatul tunelului ? Sunt intrebari ce ma fac sa devin din ce in ce mai speriata, sunt intrebari ce nu m-ar lasa sa continui drumul, dar totusi merg inainte cu pasi grabiti si din ce in ce mai mari.Am din nou aceeasi impresie ca cineva ma urmareste, teama se aduna, apa se aude din ce in ce mai tare la fel ca si pasii...ma urmaresc..acum sunt aproape sigura ca cineva ma urmareste.Ma opresc usor..nu mai aud nimic in spatele meu..ma intorc din nou cu aceeasi spaima sa fiu sigura ca este cineva sau ca nu este in spatele meu.Intorc capul nu vad din nou pe nimeni.Ma apuca iar spaima, simt iar sentimente peste sentimente ce ma sperie, ce ma fac sa imi pierd simturile.Simt aceeasi dorinta de eliberare, aceeasi dorinta pe care o simt mereu cand ma simt inconjurata de un imens pericol, simt aceeasi dorinta ca atunci cand ma simt inconjurata de nestiinta si de mister.Ma uit din nou inainte cu pasi usori pasesc in continuare pe pamantul mult prea rece, mult prea dur pentru mine.Un aer sufocant zboara prin aer, este un aer ce nu-mi inspira deloc incredere si totusi continui a merge.Inima bate din ce in ce mai tare, apa si ea se aude mai repede, pasii din spatele meu din nou incep sa se auda si ei, spaima peste spaima, neincrederea de sine continuie si totusi vreau sa merg inainte, vreau sa continui, vreau sa gasesc lumina.Pamantul dur si rece pe care calcam pana acum parca incepe sa zboare de sub picioare.Aerul se schimba si el, parca nu mai este la fel de sufocant iar apa nu se mai aude curgand.Din zona intunecoasa am ajuns intr-o zona mult prea luminoasa.Atata lumina, atata verdeata si in acelasi timp atatea flori frumos colorate.Un imens curcubeu se prevede intre nori, intr-o departare se vede o cascada.Mult prea multe schimbari bruste, ceva incredibil de frumos si pare atat de ireal.Incep sa ma intreb daca doar mi se pare, incep sa ma intreb daca ceea ce vad este realitate sau magie.Ma uit imprejur, peste tot aceleasi imagini ireale, peste tot aceeasi magie.Acum imi dau seama ca a mea calatorie spre cunoastere abia acum a inceput.In minunata lume ce in fata ochilori mi s-a deschis este mai mult mister decat era intre stanci.Magia aceasta va fi misterul meu ce va trebui sa-l descopar, misterul va fi mult mai dificil.Intr-o lume plina de atata frumusete artificiala se ascund mai multe lucruri, persoane si fapte false.Misterul..abia aici incepe.